Muhaha

Sunt asa de mandra de mine ca nu imi incap in piele.
Pana acum nu reuseam sa trec de locala la engleza,si acum am ajuns la judeteana unde am luat 95 de puncte. Urmeaza barajul. Nu stiu cate sanse am la nationala, probabil foarte mici, dar pentru mine e foarte important ca am ajuns pana aici.
Yupiiii!

somewhere along in the bitterness

Uneori stau in pat si ma cert cu persoane. In mintea mea. Reusesc sa le spun tot ce simt macar asa. Probabil asta necesita o mica(mare) doza de nebunie, nu am idee. Ideea este ca asa reusesc sa ma mai descarc.

Nu stiu unde sunt legile fizicii. Totul ar fi trebuit sa fie bine, dar nu se simte deloc asa.

Mananc portocale si las farfuria cu coji la mine in camera, sa nu dispara mirosul ala care ma linisteste mereu si ma face sa visez.

Nu pot sa schimb playlistul ala patetic. Pur si simplu canta incontinuu.

Continui sa ma uit pe poze , dar imi vine sa le rup.

Ma uit in tavan si ma las purtata de ganduri.

Cand vine vorba de mine..

Dupa furtuna nu apare soarele.Ci o tornada.

Cartea viitorului

Nu-mi amintesc cum am aflat de campania de voluntariat e editurii All ,dar stiu cu siguranta ca atunci cand am facut-o, am zambit si mi-am aruncat ochii pe site-ul editurii pentru a alege o carte.
Ideea este urmatoare:alegeti o carte de pe site, o primiti acasa prin curierat si dupa ce o cititi ii faceti recenzia pe blog(trebuie sa scrieti pe el de minim un an).Un astfel de post valoreaza 15 minute de voluntariat, iar fiecare comentariu 3 minute.Ceea ce inseamna ca puteti contribui si voi la aceasta campanie foarte usor!:)

Eu am primit zilele trecute Cartea viitorului , semnata de Cecelia Ahern.Am mai rasfoit  pagini scrise de ea si banuiesc ca toti ati auzit macar de celebra carte Ps:I love you. Ce pot sa spun este ca a avut un impact mai mare asupra mea decat mi-as fi imaginat.Tinand cont de faptul ca si eu mi-am pierdut tatal acum aproape un an, m-am regasit in atatea randuri incat am crezut ca sunt scrise de mine.Autoarea a reusit sa surprinda foarte bine sentimentele pe care o tanara le incearca dupa o astfel de pierdere.

Tamara Goodwin are 16 ani si tocmai si-a pierdut tatal,dupa ce acesta s-a sinucis. Ingropat in datorii, nu a mai gasit alta portita de iesire decat a-si pune capat vietii. Probabil unul din regretele Tamarei care nu a disparut prea curand a fost faptul ca ultima discutie cu tatal ei a constat intr-o cearta, iar dupa l-a vazut a doua zi dimineata, intins pe jos in birou. Tin sa scriu aici si unul din citatele preferate din carte,care m-a atras inca din primele pagini:"Mi-am pierdut tatal. El si-a pierdut zilele de maine, iar eu mi-am pierdut toate zilele de maine alaturi de el.S-ar putea spune ca acum sunt recunoscatoare pentru zilele de maine.Acum vreau sa le fac cat se poate de bune."

Obisnuita cu luxul, calatorii la Paris, haine scumpe, petreceri nenumarate, tanara a fost nevoita sa se mute de la Dublin la tara,intr-un loc numit Meath. Acum locuieste cu unchiul ei Arthur si sotia lui,Rosaleen. Tamara trece printr-o perioada total noua si diferita pentru ea, dar nu chiar placuta. Este derutata de modul in care mama ei percepe durerea si crede ca se petrece ceva ciudat cu ea, pentru ca nu mai iese din camera, doarme mult si nu mai comunica deloc. Dependenta gazdei de a face curatenie incontinuu, de a pastra totul perfect in casa si de a gati excesiv aduce cateva ironii din partea fetei, care de altfel obisnuia sa fie sarcastica in multe momente.

Misterele cartii incep odata cu biblioteca ambulanta. Tamara se imprieteneste cu Marcus, cel care se ocupa de autobuzul cu carti si se aventureaza chiar intr-o relatie cu el, care insa nu sfarseste prea bine. Fata da peste o carte cu lacat, care se dovedeste a fi un jurnal cu file albe. Cand se hotaraste sa scrie in el, isi da seama ca el este deja scris de ea..in ziua urmatoare,ceea ce facea ca ea sa stie ce urma sa se petreaca.De aici, intamplarile se tin lant. Curiozitatea ei fata de acele locuri si istoria ce tinea de familia Kilsaney care locuia acolo dar a murit in urma unui incendiu, suspiciunile pe care le observa la Rosaleen cat si imaginatia o fac sa caute indicii care o duc la un final surprinzator legat de familia ei. Prin toate acestea trece atat singura,cat si cu noii prieteni,Sora Ignatius si Weseley.

As putea sa povestesc tot,dar va las pe voi sa cititi cartea. Desi are cam 315 pagini, eu am amanat finalul, pentru ca nu vroiam sa o las din mana prea repede. Ma fascina prea mult. Autoarea a stiut sa ma tina in suspans si sa fiu sincera,a meritat asteptarea "marelui secret".

Va astept cu comentarii,dar pana atunci, va las cu alte cateva citate:

"Cred ca majoritatea oamenilor intra in librarii nestiind ce vor sa cumpere. Iar cartile se afla acolo, trimitand semnale, ca prin farmec, sa fie luate de pe raft. Persoana potrivita pentru cartea potrivita."

"In noaptea aceea am invatat ceva important, ca n-ar trebui sa incerci sa opresti tot ce urmeaza sa se intample. Uneori e nevoie sa te simti stanjenita.Uneori trebuie sa fii vulnerabila in fata oamenilor. E un lucru necesar, pentru ca face parte din tine, ca sa ajungi la cealalalta parte din tine, a doua zi."

"Apoi mi-a parut rau pentru Dumnezeu, fiindca i-am inteles frustrarea. Uneori, cand le oferi oamenilor o mana de ajutor, aceasta este respinsa. Oamenii vor sa se descurce prin forte proprii."

P.

Mi-am zis sa scriu un post si despre P., chiar daca mai am pe blog cateva parti din discutiile purtate cu ea.Probabil o sa va dati seama cine este..sau nu.

Am cunoscut-o in clasa a IX-a. Era o prezenta placuta si imi placea mult cum se imbraca.Avea gusturi foarte bune si imi tot spuneam ca vreau si eu o garderoba asemanatoare cu a ei.

Din semestrul al doilea am inceput sa vorbesc cu ea.Cred ca a fost o perioada de schimbare totala in ceea ce ma priveste.Am trecut prin atatea stari ca la un moment nu mai stiam cine sunt, dar incet-incet m-am redescoperit din nou. Am invatat atat de multe si singurul lucru de care imi era frica..era faptul ca nu stiu sa folosesc tot de una singura.Dar nu a fost asa.Am aplicat totul  aproape totul cand a fost nevoie.

M-a vazut fericita, dezamagita, emotiva, plangand, experimentand, m-a cunoscut din toate punctele de vedere.Iar eu m-am deschis din ce in ce mai mult tocmai pentru a vedea care imi sunt limitele.Jurnalul imi era plin de conversatii,tocmai pentru a incerca sa nu uit nimic.Apropo de asta,cred ca ar trebui sa recitesc acele pagini.

Intr-o zi nu ma puteam opri din plans si m-a luat in brate.De putine ori m-am simtit in siguranta si de putine ori imi era emanata atata energie si atat optimism.Atunci a fost una din acele dati.Stiam sigur ce sunt pentru ea,dar ea pentru mine insemna mai multe"persoane". Pentru ca ma atasasem.

Acum m-am mai detasat putin si e foarte bine asa.Ma uit cu drag la acea perioada si realizez cat de multe a scos la suprafata despre mine.Am intrat in hora singura si am iesit tot singura,dar cu mai multa incredere si cu mai multa iubire fata de mine.

Si cand mai am nevoie de un sfat sau de o vorba buna..stiu la cine pot apela

Pe langa fericirea fiecarei reusite se strecoara lacrimi de durere pentru ca nu e langa mine.

Ai crede ca durerea se diminueaza in timp si ca inveti sa te descurci cu ea. Poate asa se intampla la ceilalti. Eu..ma pastrez pentru serile in care sunt singura in camera si pot plange fara sa fiu deranjata. Ma pastrez pentru serile in care ma pot pierde in cearceafuri cu castile in urechi, ascultand "Timpuri noi-Tata".

Ai crede si ca timpul trece repede. Nu...pentru mine merge cu incetinitorul. Si cand ma uit in calendar si vad ca au trecut aproape 11 luni, mi se pare ireal. Ma simt de parca inca cred ca mai exista o sansa ca el sa intre pe usa si ca totul sa revina la normal.

E uimitor din pricina cator lucruri ma pot opri din activitatile mele pentru ca mi-am amintit ceva legat de el, e uimitor de cate lucruri ma pot agata in zadar. Zilele trecute am gasit in posta o recomandata pentru el si mintea deja imi zbura la filmul "Ps:I love you". Deja imi imaginam ca el a trimis ceva cat inca era in viata si a ajuns abia acum si,si..Si normal ca nu a fost asa, am gandit prea departe.

Atat de mandru era de mine.Zilele trecute am trecut pe la un magazin din apropiere un lucreaza un prieten al familiei si imi povestea cum tata mereu se oprea acolo sa se laude cu mine si cu rezultatele mele.Matusa lui imi spunea acelasi lucru.La inmormantare mi se spunea acelasi lucru.Ca a fost mandru de mine si ca asa va ramane si de acolo de sus.

Pe langa fericirea fiecarei reusite se strecoara lacrimi de durere pentru ca nu e langa mine.

Like Pink says: so what?

Si ce?M-am schimbat.E normal.Am trecut prin atatea lucruri in ultimii 2 ani ca nu as putea sa le insirui pe toate pe hartie.S-au intamplat repede,am trecut prin atat de multe stari si pe drum am pierdut cateva persoane.Uneori nu am putut sa stau calma sa le explic ce e cu mine,am asteptat sa ma inteleaga singuri,alteori pur si simplu nu au vrut sa mai accepte langa ei persoana mea..noua.De ce?Paream prea diferita si nu credeau ca mai suntem pe aceeasi frecventa?Nu mai aveau rabdare sa tot fie langa mine cand ma vedeau iar in butonul cu melancolie?Nu stiu,i-as intreba,dar nu mai are rost.

De unii nu-mi pare rau.Departandu-ma de ei am vazut de la exterior o alta fata a lor.Poate ca nici ei nu ma recunosteau..dar nici eu nu ii mai recunosteam.Le mai cunosteam partile bune,dar cand le vedeam pe cele mai putin bune,ma intrebam cum am ajuns sa sprijin acele persoane in anumite situatii.

Pentru altii inca mai lupt.Desi ne-am departat,desi am ramas in urma cu anumite.."stiri",inca lupt. Pentru ca mereu am crezut ca prietenia adevarata exista si pentru ca cu ele am amintiri si promisiuni facute la care nu vreau sa  renunt. Desi dupa multe astfel de incercai tot primesc refuzuri,lupt. Poate pentru ca nu sunt pregatita sa accept finalul,sau poate pentru ca nu a venit. Sau poate doar pentru ca chiar avem nevoie de timp.

Acum..nu stiu unde stau.Am langa mine persoane la care nu ma asteptam..Si n-am langa mine tot persoane la care nu ma asteptam.Dar cum se spune,in final vom ramane doar noi...cu noi.Vad atat de multe in jur si imi dau seama ca in ziua de azi fiecare isi vede de treaba lui si atat.Nimanui nu ii pasa cu adevarat de tine.Si oricat de mult ar nega unii asta,este adevarata.