luni, 7 mai 2012

Ca o oaie ratacita.

Cam asa ma simt.
Nu am mai trecut pe aici. Nu mai pot sa scriu. Ultimele pagini din jurnal au fost niste postari scoase la imprimanta de aici si lipite acolo. E ca si cum imi e frica sa astern ce gandesc si ce simt pe foaie. Zilele trecute am incercat pentru prima data sa scriu ceva si dupa prima pagina eram plansa, asa ca am abandonat. Ma doare sa scriu.
S-au schimbat multe. Eu..ei bine,eu nu prea stiu ce fac si cum sunt. Am zile in care ma simt vlaguita cu totul si nu reusesc nimic. Am momente in care totul pare normal, asa ca rad. Pana imi amintesc ca realitatea e alta. E mai dura.
Incep tezele. Vine Cambridge-ul. Sunt stresata. Mama zice ca exagerez. Eu ii raspund ca ar trebui sa fie mandra de mine ca ma preocup atat de mult de studii. Saptamana trecuta m-am simtit mai rau ca niciodata. Am zis ca o las moale cu totul.

Simt ca uit momente si clipe petrecute cu tata. Ma urasc pentru asta. Ma urasc si pentru ca nu sunt in stare sa le astern pe foaie cand mi le amintesc. Imi vine sa imi dau suturi in fund la nesfarsit.
Nu mai plang la fel de mult,dar acum sunt constienta ca in fiecare zi imi amintesc de el pentru cateva zeci de minute. Cand intru in dormitor si vad tabloul cu el,ii salut si il pup.
Ma trezesc uneori cu un dor imens si ma uit in disperare prin calculator,poate-poate mai gasesc o poza cu el pe care nu o stiam. Dar totul e la fel ca ultima oara cand am verificat.
Te iubesc enorm si mi-e dor de tine.

Un comentariu:

Nymphetamine spunea...

tatal tau ar fi vrut sa fii fericita si sa-ti continui viata cu placere :)