Pana si pe mine ma uimesc cand imi dau seama cat de singura ma simt uneori. Si nu inteleg de unde provine acest sentiment si de ce este atat de profund.
Am vrut acea libertate, am vrut sa gust din ea, iar acum am ajuns sa ma bag in pat cu ochii in lacrimi uneori. Tacerea asta constanta din casa ma inebuneste si mai tare. Nu ma mai striga nimeni. Prietenii nu sunt mereu acolo. Familia..e si nu e.

Eu chiar sper ca Bucurestiul sa faca o schimbare in viata mea.Daca nu intru la camin,ma mut cu C. E super nerabdatoare.Abia asteapta sa fiu acolo langa ea.Avem de recuperat multe.


*tata,azi cred ca mi-e dor de tine.