Simt ca fizicul ma priveaza de multe posibilitati si ca niciodata nu o sa ating anumite potentiale tocmai datorita acestui lucru.Nu ma consider atat de urata dar stiu ca nici frumoasa nu sunt.
Ce ma doare e ca asta se judeca pentru prima asta,asta e prima impresie, iar la mine nu e cea mai buna.
Si doare. Doare sa nu auzi complimente sau sa stii ca iti sunt spuse doar ca sa te faca sa te simti mai bine intr-o masura sau alta. Nici pe tata nu mi-l amintesc spunand prea mult. Era mandru de mine, dar doar din punct de vedere academic. Cand am plecat la bal in a 10-a,ma simteam superba. Aveam cizmulite, o rochita neagra, parul aranjat, eram asa subtirica si inaltuta..iar cand m-am intors tata m-a intrebat daca nu am stat cu vreun baiat, iar raspunsul me a fost ca nu. Niciodata nu am vorbit cu el sau cu mama despre relatii. Cred ca bause vin inainte, iar raspunsul lui a fost"- De ce,nu te-a placut nimeni pentru ca ai nasul mare?". Iar eu am plecat in camera si am plans.
Si cam asa a fost mereu. Cu glumite constante care imi ramaneau intiparite in minte, chiar si de la cei de pe strada. Am ajuns sa am 20 de ani si sa sa ma simt la fel de fiecare data cand se face misto de mine. Nu am crescut deloc din acest punct de vedere si nu stiu cum sa schimb asta. Pur si simplu ma inchid in mine si imi fac si mai mult rau singura.
Ma doare si tot ce vreau uneori e sa imi sterg memoria de tot. Sa nu mai merg pe strada si cand vad 2 persoane razand, sa cred ca rad de mine. Sa nu ii mai dau motive prietenului meu sa faca glume, chiar daca nu sunt cu rea-credinta.
Stiu ca ni se da doar ce putem duce,dar eu nu vreau sa duc asta.
