Mi-e dor de un "el"

E uimitor cat de repede trece timpul pe langa noi. Cand ies vinerea de pe poarta liceului, imi dau seama cum a mai trecut o saptamana pe care aproape ca nu am simtit-o. Desi imi vad de treaba si invat, simt ca nu ma bucur de aceste clipe asa cum ar trebui, dar pe de alta parte nu stiu ce altceva as putea face.Asa ca mi-e dor.



Mi-e dor de o imbratisare sincera, venita din senin. De un mesaj cu "buna dimineata,soare". De un ecler de la cofetaria de pe colt. De leaganul unde incepeam sa ne cunoastem. De adierea vantului de la mare. De valurile care se spargeau de mine. De fluturii aceia pe care ii simti la primele intalniri. De zambetul timid pe care obisnuiam sa il ofer. De increderea in mine pe care o aveam cand ieseam pe usa imbracata in rochia albastra,care parca miroase a mare.
Nu mi-e dor de un "el" anume.Pur si simplu mi-e dor de un "el".