duminică, 10 aprilie 2011

Nu a murit.

   Inca nu cred ca tata a murit.Inca nu concep asta.desi au trecut cat?3 saptamani?Cred ca da.Stai putin.Asta inseamna ca nu l-am vazut de 3 saptamani?Dar asta e foarte mult.Nici nu mi-am dat seama cat a trecuT.Nu e nimic.Reusesc eu sa ma consolez.Cum?Amagindu-ma.Imi spun ca el a plecat.La bunici probabil.Stea uneori..si o saptamana.Nu 3.Dar una statea.

   Stau in sufragerie si nu vreau sa ma duc in dormitor.Imi spun ca poate tata doarme..nu vreau sa il trezesc.Dorm cu mama acolo.I-am spus ca imi e greu sa stau in camera aia,dar tot acolo dorm.C ea.Ca sa nu fim singure.Seara cand ma asez langa ea imi spune puiul mamei.Asa ii spunea tatei.Oare in somnul ei crede ca sunt el?
   Nu este adevarat.Tata nu a murit.De ce veniti la pomana si tot spuneti Dumnezeu sa il ierte?Sa ierte pe cien?Caci tata inca e aici.Credeti-ma.

   Mama,de ce incepi sa dai din hainele lui?De ce golesti dulapurile?De ce te comporti ca si cum el nu mai este?De ce faci asta?De ce?Incepi sa accept asta?Pentur ca eu nu vreau sa o fac.Nu.Eu il vreau inapoi.Langa mine.

   Era tatal meu.Ma iubea enorm.Eram iubirea lui.Eram mandria lui.Eram..fata lui cea draga care il mangaia pe cap si pe mana.Care ii spunea ca il iubeste,care il ruga sa nu uite asta niciodata.

   Ascult Florin Chilian -Chiar daca si scriu postul acesta.De cateva"randuri"mi-au aparut lacrimile in ochi.Nu mai pot scrie.
Daca il trezeste muzica pe tata?

6 comentarii:

DeeD spunea...

Mi s-a facut pielea de gaina in timp ce citeam postarea .. la inceput ai impresia ca e plecat,dar dupa o vreme incepi sa-i simti lipsa si mai apoi te vei obisnui cu gandul si iti vei da seama de multe ..

Nymphetamine spunea...

eu nu am vrut sa spun nimic la postartile tale anterioare.. caci nu stiam ce sa cred in legatura cu faptul asta.. acum, pot decat sa iti dau o imbratisare, chiar si virtuala >:D<

mirunky spunea...

"According to Elizabeth Cudler Ross: When we are dying or have suffered a catastrophic loss, we all move through 5 distinct stages of grief. We go into denial because the loss is so unthinkable we can't imagine it's true. We become angry with everyone; angry with survivors, Angry with ourselves, then we bargain. We beg, we plead, we offer everything we have. We offer up our souls in exchange for just one more day. When the bargaining has failed and the anger is too hard to maintain, we fall into depression, despair, until finally we have to accept that we have done everything we can. We let go. We let go and move into acceptance."

acest mesaj a fost trimis direct de la meredith, si special pt tn,si ea spera sa treci cat mai usor prin toate celelalte faze

Kali spunea...

Mersi Miruna.apreciez mult comentariul tau.
Stiam de faze,am mai citit pe itnernet..ma regasesc in ele cu siguranta:)

Scorţişoară spunea...

Mă bucur că ai găsit pe blogul meu puţină linişte... chiar dacă a fost într-o melodie. Mai mult de atât nu ştiu ce să spun, nu aş putea spune nimic pentru că nu îmi pot imagina ce simţi. Adică îmi pot imagina, dar nu pot trăi... Îmi pare rău. Îţi doresc putere multă. :)

Kali spunea...

@Scortisoara:tot putere imi doresc si eu..mersi!:)
@Deed:Inca mi-e frica de momentul in care voi realiza pe deplin ca nu mai este.
@Nymphetamine:Multumesc>:d<