Nu ma invata nimeni cum sa trec peste..moartea lui.Nu-mi explica nimeni.Am nevoie de niste reguli simple,de ceva concret,de ceva scris,de ceva de memorat.Nu de aceleasi fraze pe care le primesc cand vine vorba de el"Vei trece peste"."Asta i-a fost scris".Nu,nu ma consoleaza cu nimic,ba mai tare imi adancesc suferinta.Stiti cum este sa le auziti mereu,dar mereu,si sa vedeti ca niciodata nu va ajuta?Este oribil.
Stiu,au trecut 4 luni si un pic dar durerea e la fel de mare ca la inceput,iar eu...iar eu inca nu pot sa accept asta in sufletul meu.Eu inca il astept..daca nu in vis macar in realitate
Mi-e greu sa scriu despre el,mi-e greu sa vorbesc despre el,mi-e greu sa deschid jurnalul,mi-e greu sa-mi amintesc cat de mult a suferit.
Mi-e dor de el,mi-e dor sa il strig prin casa,mi-e dor de el in pragul usii de la sufragerie,mi-e dor sa mergem la pescuit,la padure...
In curand se apropie ziua lui.Trebuia sa o sarbatorim cu toata familia,sa facem gratar,sa ascultam muzica buna,sa dansam.In schimb voi sta cu privirea pe usa,asteptand sa se deschida si sa il vad pe el iar,spunandu-mi ca ma iubeste.Si stiu ca voi astepta in zadar..
"Insa ochii tai se vor pierde in noapte
Lasandu-ma pe mine in urma lor
Stiu ca ochii tai vor fi doua soapte
Si mi-e foarte dor,mi-e tare dor de ei"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu