miercuri, 17 octombrie 2012

Nici nu stiu de ce sunt asa. Dar moralul meu e la pamant.
Sunt invadata de o tristete care pare sa nu-mi paraseasca corpul. Si de o singuratate la fel de mare.I-am dezamagit pe unii enorm si-mi e rusine de mine. Dar mai presus de tot, simt ca m-am dezamagit pe mine.
Stiu, stiu, unde e optimismul? Am ratat, trebuie sa merg mai departe,sa imi intorc norocul. Dar sunt obosita si nici macar nu a inceput totul .

Ma simt pierduta in majoritatea zilelor. Zambesc, uit pentru cateva secunde tot si dupa imi spun in gand-Pentru cateva secunde am uitat.Ce bine a fost.
Am sentimentul ala de..Eu la ce sunt buna de fapt?
Stiu, stiu, ma plang. Sunt o plangacioasa. Ar trebui sa fac ceva sa ies din butoiul asta dar parca sunt ancorata in el. In seara asta ma complac.

-Kali e o eleva exceptionala. I-am fost diriginte in 5-8.
-Stiu, stiu, o cunosc din a 9-a, de atunci lucram impreuna
-Un copil minunat. Dedicat.
-Adevarat. O sa o jelesc dupa ce pleaca. Mi-a fost de mare ajutor in toti anii astia.Nu stiu ce ma fac dupa ce pleaca.

Oameni buni, uitati-va la mine. Unde vedeti dedicatie? Unde vedeti pofta de viata si munca? A disparut. Poate se mai afla la suprafata, poate seascunde sub zambetele false, dar nu mai exista. De ce insistati sa-mi spuneti cat de buna sunt, cand eu ma simt in interior o epava?

Exagerez? Probabil.Dar asta e atmosfera in butoi.

3 comentarii:

Bianca Badea spunea...

te subestimezi:)

GreenSky spunea...

Acelasi sentiment.

Andra spunea...

clasa a 12a banuiesc. ni se intampla tuturor :)