Doamna V

  Doamna V mi-a fost profesoara 1 an si jumatate. Mi-a luat putin sa o cunosc..Nici ea nu cred ca a avut incredere in noi de la inceput; a vrut sa vada cum ne comportam, ce fel de clasa suntem. Dupa ceva timp a inceput sa ne arate cand de deosebita este. Am ramas surprinsa sa vad cum isi pune sufletul pe tava in fata a 30 de adolescenti; la inceput cu lucruri mici, dupa cu evenimente importante din viata ei pe care le povestea calma, ca si cum ar fi avut nevoie de ele ca sa devina o astfel de persoana. Parintii ei au murit de cancer cand era de varsta noastra, la interval de cateva luni. Noi aveam lacrimi in ochi cand o ascultam. Ea continua cu cate o amintire din acele luni de zile in care a trebuit sa aiba grija de ai ei, in care a trebuit sa isi vada parintii stingandu-se, unul dupa altul. Tin minte ca intr-o zi am venit acasa si i-am spus si mamei, repetant printre propozitii cat de deosebita e Doamna V.

   Cand am aflat ca tata are cancer, a fost una din primele persoane careia i-am zis. Am asteptat-o dupa ora la usa si cu lacrimi in ochi, am reusit sa scot acele cuvinte. Nu pot sa descriu privirea ei. Stia ce urmeaza, stia prin ce stari voi trece. Era trecuta prin asa ceva. Optimismul din ochii ei disparuse brusc. Unde era cand aveam nevoie de el? Stia mereu cand nu sunt in apele mele si incepea sa ma linisteasca; cu o vorba buna, cu o imbratisare, cu o privire calda. Mi-a fost alaturi in momente grele. In prima zi, a venit cu clasa si diriginta la capela. Nu stiam ce sa fac cand i-am vazut pe toti. I-am imbratisat si le-am multumit ca sunt alaturi de mine.Uniii incercau sa zambeasca, altii se uitau la mine cu tristete. Ea m-a imbratisat si am inceput sa plang. Am plans mult in acele zile.Ma calmam si dupa..incepeam iar. Nu stiu cat de constienta am fost de tot ce se intampla in jurul meu. Cred ca cel mai greu a fost cand l-au inmormantat. Strigram cat de tare puteam ca nu vreau sa plece. Din nou, nu realizam ca era ultima data cand urma sa il mai vad.
 
    Cand m-am intors la scoala, toti se purtau cu mine de parca in orice moment as putea claca. Nu-mi amintesc exact, dar stiu ca am plans de putine ori in pauza. Incercam sa nu mai fiu slaba in fata lor;ma vazusera deja in ipostaze in care nu credeam ca o sa trec. Doamna V a gasit mereu ceva care ma calma. Ce-i drept, apelam des la ea. De ce? Era una din singurele persoane care ma intelegea foarte bine.

    La sfarsitul clasei a X-a ne-a spus ca nu va mai preda la liceul nostru. Nu era titular si nu putea ramane. Eu..eu ma simteam de parca pierd din nou o persoana draga. Mi-au ramas intiparite in minte cuvintele urmatoare: "Copii, pe voi v-am invatat multe; ma duc sa o iau de la zero cu altii". Acum nu era egoist din partea noastra sa o dorim incontinuare alaturi de noi ?



     N-am intrerupt legatura cu ea. Nu o voi face prea curand. M-am atasat mult de ea si uneori mi-ar placea sa dau timpul inapoi, cand aveam un profesor de religie deosebit si un tata inca in viata. Zilele trecute am adus-o in discutie de fata cu alta persoana draga care o cunostea. Cand termin cu Cambridge-ul, o sa iesim la un suc. O sa-mi ridice moralul si o sa-mi repete ca sunt un copil minunat care nu e constient de toate calitatile pe care le are. Am sa o cred o saptamana si dupa am sa ma intorc la obiceiurile mele. Dar pentru o saptamana, o sa ma apreciez mai mult.