Nici acum nu mai scriu in jurnal. In clasa a 9-a scriam zilnic, probabil datorita liceului si a noilor lucruri si experiente care apareau in viata mea. eram asa entuziasmata sa iau un pix in mana si sa-mi astern gandurile..
Totul a incetat cand l-am pierdut pe tata. Pur si simplu nu am mai putut. Cand am incercat, am inceput sa plang asa de tare incat am zis ca nu-mi mai trebuie. Explodau emotiile in mine si nu puteam sa le controlez.

Am inceput in schimb sa postez poze pe un site, 365project.org (pe care apropo, vi-l recomand cu mare caldura.Ideea e ca trebuie sa incarci zilnic poze timp de un an, dar poti continua si dupa..Eu fac 2 ani in vara). Am intalnit oameni minunati acolo. Am inceput sa fiu deschisa si sa-mi fac prieteni buni, chiar daca nu sunt din tara..Cea mai apropiata de mine a devenit Heidi. Implineste 40 de ani anul acesta,are 3 copii minunati, este terapeut pentru oamenii cu dizabilitati si locuieste in America. Am inceput sa vorbesc cu ea anul trecut, cand am participat la olimpiada de engleza. S-a oferit sa ma ajute cu speakingul si am inceput sa vorbim pe Skype.

Din pacate, inainte sa inceapa liceul a avut un accident si acum se afla in scaun cu rotile. Asta nu a oprit-o sa se bucure la maxim de viata. Este un exemplu pentru mine. Optimismul de care da dovada..Ma face si pe mine sa reconsider anumite actiuni si sa ma simt mult mai bine in pielea mea.

Sper sa o vizitez intr-o zi.
Inchei postarea,e timpul sa ma apuc de mate si de chimie..:(

ps:asta e melodia pe care o tot ascult de o saptamana incoace..